Prizonieri in propria casa

Prizonieri în propria casă

Cristina şi Tănase Mitrea, doi tineri cu handicap din Botoşani s-au cunoscut în urma unui anunţ la revista „Povestea mea”. După cinci ani de zile, timp în care au corespondat prin scrisori, au ajuns să se căsătorească. În prezent au un băieţel de un an. Perfect sănătos. Cei doi soţi au însă un mare necaz. Nu trebuie să lupte doar cu handicapul cu care au venit pe lume, ci şi cu suferinţa de a urca şi a coborî zilnic patru etaje în blocul unde locuiesc.

Dacă pînă acum se resemnau să fie prizonieri în propria casă, David, copilaşul lor, tînjeşte spre lumea de afară şi nu îi rabdă inima să îl lipsească de această nevoie elementară.

Nu a ieşit din casă trei ani de zile

Orice om are dreptul la fericire. Ideal spre care tinde toată lumea şi pe care, din păcate, nu toţi îl ating. Dreptul la fericire. Cristina Duciag, astăzi Mitrea, l-a cîştigat cu greu. După multe sacrificii şi ploi de lacrimi. Pînă a-l cunoaşte pe Tănase, actualul soţ, nu a ieşit din casă timp de trei ani de zile fiindcă suferă de un handicap cu care s-a ales de la naştere. Este vorba de parapareză spastică. Mai ştiinţific maladie Littlee, ce i-a afectat picioarele. Pînă acum a suferit şapte intervenţii chirugicale, dar tot foarte greu se deplasează. Fiecare pas înseamnă pentru ea ca şi cum ar căra toate greutăţile lumii în spate. Degeaba o rugau părinţii să iasă măcar din cînd în lume. Îi cumpăraseră şi un automobil pentru a se putea deplasa mai uşor. Fata nu vroia cu nici un chip să părăsească siguranţa căminului. Unicul loc unde se putea ascunde de ironiile unor adolescenţi sănătoşi, dar cu handicap în suflete. Deşi s-a închis într-o lume proprie, Cristina spera în sufletul ei să aibă parte de o viaţă normală. Visa la căsătorie şi chiar la un copil. Aşa se face că a dat un anunţ în revista „Povestea mea”, întîlnind sufletul pereche, pe Tănase, un bărbat din judeţul Ialomiţa, cu acelaşi handicap ca al ei. „Ca printr-o minune, urmăream anunţurile în speranţa că poate îmi găsesc o parteneră de viaţă. Cred că Dumnezeu a făcut că noi doi ne-am întîlnit. Ne-am plăcut şi în cele din urmă, ne-am căsătorit. Am luptat cinci ani de zile ca s-o cuceresc. Nu vroia să treacă peste faptul că nu ne putem permite să ne întreţinem singuri. Hotărîrea ei a fost ca eu să vin aici la Botoşani şi am acceptat” povesteşte Tănase Mitrea. După un an de căsătorie, Cristina a rămas însărcinată, ambii dorindu-şi foarte mult un copil. Pentru a fi siguri că micuţul nu le va moşteni defectul, Cristina a fost şi la un ecograf tridimensional la Iaşi. De două ori. A treia oară nu a mai avut posibilitatea fiindcă numai drumul pînă acolo costa un milion de lei. Deşi suferea de un handicap care îi dădea dreptul la gratuitate, a trebuit să plătească intervenţia. Doctorul a invitat-o cu amabilitate la cabinetul particular şi nu în spital.

Blamaţi pentru că au îndrăznit să spere la normalitate

Necazurile s-au abătut ca rîul învolburat peste cei doi tineri. Se confruntă cu grave probleme materiale, dar şi sociale. Cei din jur nu vor să înţeleagă că au şi ei dreptul la o viaţă normală. Adeseori chiar îi condamnă. Lucru care îi întristează peste măsură pe cei doi părinţi. „Ne-am dorit acest copil din toată inima şi pentru asta am făcut multe sacrificii. Problema e că în momentul în care trecem prin tot felul de greutăţi ni se mai dă şi peste nas, că de ce ne-am căsătorit şi de ce am conceput acest copil, dacă eu merg în cîrje şi sîntem aşa cum sîntem? Eu le-aş întreba pe fiecare din aceste persoane: sînt singure, au pe cineva, ca să vadă cum e să fii condamnat la singurătate?” îşi strigă revolta Tănase Mitrea.

Prizonieri în propria casă

Cei doi tineri se simt neputincioşi. Ar dori să contribuie şi ei cît de puţin la treburile casei, însă boala nu le permite acest lucru. Un inconvenient ce le înzeceşte eforturile este faptul că locuiesc cu părinţii Cristinei, într-un apartament la etajul IV. Nu au o casă a lor. Livia Duceag, mama Cristinei este cea care aleargă să le rezolve toate problemele. Dar şi ea e pensionată pe caz de boală. Suferă cu inima şi cîteodată simte c-o părăsesc puterile. „Cînd am venit aici, am zis că o să se schimbe situaţia, o să o determin pe Cristina să iasă cît mai des din casă. Cînd colo, din cauza efortului mi s-a inflamat tendonul şi am fost nevoit să mă limitez la a ieşi din casă. Acum boala mi s-a ameliorat. Ies la plimbare cu David că nu putem să îl ţinem toată ziua în casă. În rest, ieşim doar pentru strictul necesar” povesteşte Tănase, rarele împrejurări în care se încumetă să urce şi să coboare cele patru etaje pentru a evada măcar şi pentru cîteva clipe în lumea de afară. Unde, nu întotdeauna sînt priviţi cu îngăduinţă şi dragoste de cei din jur, de multe ori avînd de suportat răutatea unora dintre semeni. Răutăţi, care rămîn adînc săpate în inimile lor, chiar dacă la prima vedere nu o arată. „Ceea ce mă intrigă pe mine e că societatea nu ne înţelege şi nici nu ne acceptă. O dată am ieşit să mă tund şi cînd am ajuns în faţa Liceului Electrocontact, am trecut pe lîngă nişte elevi care erau în pauză. Cum mergeam eu în cîrje, unul mai obraznic a strigat: Uite-l pe Forest Gump! Mi-am văzut de treabă, nu am pus la inimă, m-am gîndit că la educaţia pe care o au, nu poţi să le ceri mai mult” a retrăit clipele neplăcute de care a avut parte, soţul Cristinei. Situaţia celor doi tineri ar fi cu siguranţă mai uşoară dacă ar locui cu cîteva etaje mai jos. Însă pentru asta le trebuie pe puţin două sute de milioane lei, bani care pentru ei reprezintă o avere. Au apelat şi la primar pentru ANL. Dar nu au nici un răspuns favorabil pînă în prezent.

„Doi oameni sănătoşi într-o lume bolnavă...”

Într-o perioadă, înainte de a veni pe lume David, Tănase şi-a căutat de lucru. Lipsa banilor l-a determinat să recurgă la acest gest. Cu toate că avea probleme cu piciorul. Nu a avut însă noroc. A dat peste patroni haini la suflet. „Nici prin minte nu mi-a trecut că în oraşul ăsta plin de ateliere de confecţii, n-o să mă accepte nimeni. Am fost la un italian şi m-a ţinut în probe 7 zile, deşi în mod normal trebuia ca acestea să dureze doar trei zile. Mi-a zis că am lucrat foarte bine, cot la cot cu ceilalţi dar nu-şi permite să mă plătească şi că oricum am fost în perioadă de probe” ne-a povestit Tănase, a cărui unică pretenţie era să-şi găsească un loc de muncă plătit decent. Mai ales că o eventuală angajare presupune să renunţe la pensia de handicap. „I-am spus şi doamnei doctor neurolog, că aş fi dispus să muncesc numai să mi se ofere un loc de muncă sigur şi un mijloc de transport. Aş munci de dimineaţa pînă seara, am o şcoală profesională de confecţii şi am antrenamentul de a sta jos. Acum că îl avem şi pe David nevoile sînt şi mai mari. Numai cele două bax-uri de pampers pe lună ne costă 1,2 milioane lei”, a mai adăugat tînărul bărbat.
Multitudinea de probleme, cît şi gîndul că şi alţii suferă ca ei, poate chiar mai mult, i-a făcut pe cei doi soţi să iasă din anonimat. S-ar bucura să fie vîrful de lance care să deschidă drumul pentru ceilalţi, chiar dacă, în unele momente cînd disperarea îi cuprinde, lui Tănase îi vine-n minte o remarcă: „Cîteodată stau şi mă gîndesc că noi sîntem doi oameni sănătoşi într-o lume bolnavă…”.

Reportaj de Diana Florescu

Etichete: 

Cele mai noi articole

Cele mai noi subiecte forum

Cele mai active subiecte forum

Comentarii recente

Ultimele comentarii

Cine este online

There are currently 0 users online.

Membri noi

  • petru
  • IulianaIordache
  • Claudia40
  • pana laurentiu
  • Nicu Ploscariu