Felicitări, Doamnă Ministru!

“Pentru falşii pensionari cu handicap noi toţi am plătit aproximativ 8 milioane de euro, adică drepturi şi prestaţii sociale, facilităţi fiscale adunate în 4 ani de zile. Subliniez faptul că, prejudiciul estimat reprezintă drepturi şi facilităţi acordate ilegal din fondul bugetului de stat doar la procentul de 4 % din totalul persoanelor adulte cu handicap din judetul Sibiu, adică cei pe care noi i-am reevaluat. Această situaţie nu mai poate fi tolerată. Ca ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale refuz să mai aruncăm cu milioane de euro pe fereastră pentru false persoane cu handicap. Resursele noastre, şi aşa mici, trebuie folosite pentru cei cu adevarat nevoiaşi”, a precizat Claudia Boghicevici.
Ministrul a anunţat că a fost stabilit un plan naţional de control iar printre judeţele vizate se găsesc Iaşi, Argeş, Bistriţa Năsăud şi Vrancea.
„La cabinetul meu am primit numeroase scrisori de la cetăţeni prin care ni se semnalează fraude în sistem şi se solicită să mergem în control. Le răspund acum că nici o sesizare nu se pierde prin sertare. Sesizările oamenilor sunt pentru mine cel mai bun semnal că trebuie să intensificăm aceste controale”, a declarat Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Claudia Boghicevici a adăugat că prin modificarea OUG 84/2010, care se află spre aprobrare în Parlamentul României, se va suplimenta numărul membrilor Comisiei Superioare cu personal din MMFPS. Vor fi create două departamente noi, unul pentru soluţionarea contestaţiilor şi unul pentru control. Pentru aceste departamente se va suplimenta personalul cu 4 posturi de medici dar în acelaşi timp au fost sporite atribuţiile de control si coordonare faţa de structurile judeţene.
Concluziile acţiunilor de control derulate în judeţul Sibiu
Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a finalizat verificarea criteriilor de acordare a certificatelor de încadrare în grad de handicap pentru un număr de 1.602 persoane din judeţul Sibiu faţă de care s-a conturat prezumpţia acordării ilegale a certificatelor de încadrare în grad de handicap. Rezultatele acţiunii de reevaluare:
-          numărul total al persoanelor posesoare de certificate de încadrare în grad de handicap convocate a fost de 1.602;
-           persoane prezentate la reevaluare: 1.087 (68% din numărul celor convocaţi);
-          dintre cele 1087 de persoane reevaluate în judeţul Sibiu, au fost emise 1057 decizii ale Comisiei Superioare, în conformitate cu prevederile Ord. 1056/2010 privind aprobarea procedurii de reevaluare;
 
Astfel din 1057 decizii emise, 917 au fost de anulare a încadrării în grad de handicap, 44 de menținere și 96 de încadrare corespunzătoare.
-          proporţia de neîncadrare în grad de handicap în judeţul Sibiu, raportată la 1.602 persoane, este de 86,66%;
-          dintre cele 1.057 de persoane cărora li s-au emis decizii, doar 140 de persoane au, în realitate, un handicap;
-          dintre cele 1.602 persoane convocate la reevaluare, 1.121 de persoane erau pensionate, la limită de vârstă, cu reducerea corespunzătoare a vârstei de pensionare şi a stagiului de cotizare necesar, în vederea obţinerii pensionării, numai datorită dobândirii statutului de persoană cu handicap, în baza certificatelor de încadrare în grad şi tip de handicap emise de către CPH Sibiu;
-          din 732 persoane pensionate cu certificate de încadrare în grad de handicap, care au fost evaluate, unui număr de 679 persoane - 92,76% - le-au fost anulate certificatele de handicap, întrucât nu prezentau niciun handicap, iar dintre aceştia, la 90,87%, nu se confirma existenţa afecţiunii medicale pentru care primiseră încadrarea în grad de handicap.
-          din totalul de 917 persoane reevaluate cărora le-au fost anulate certificatele de încadrate în grad de handicap, s-au identificat, două mari categorii de afecţiuni medicale: afecţiuni respiratorii – astm bronşic, bronhopneumopatie cronică obstructivă – 634 de cazuri şi afecţiuni psihiatrice – preponderent cu retard mental168 de cazuri.
 
Serviciul Comunicare şi Relaţii cu Publicul din MMFPS
 
 

Cele mai noi subiecte forum

Cele mai active subiecte forum

Comentarii recente

Ultimele comentarii

Cine este online

There are currently 0 users online.

Membri noi

  • petru
  • IulianaIordache
  • Claudia40
  • pana laurentiu
  • Nicu Ploscariu